Wishing you all a great winter!Stefan Hrusca - Un gand de iarna
Asculta mai multe audio Muzica »
Showing posts with label maramures. Show all posts
Showing posts with label maramures. Show all posts
Monday, December 8, 2008
Friday, November 7, 2008
One
Just a matter of perspective...
FRATII PETREUS-Dusu-m-am la mandra-n sopru
Asculta mai multe audio Muzica »
Monday, October 27, 2008
Wooden church from Viseu de Sus, Maramures
"Unique" - a word to describe the wooden churches of Maramures!
I took this photo in Viseu de Sus, which is a small town from Maramures, Romania.
Monday, October 20, 2008
Maramures wooden door (detail)
The wooden doors of Maramures are unique. One cannot pass by without noticing their beauty.Each door is a piece of art where the locals' woodcarving talent is displayed. Each Maramures wooden door has its own story to tell. When the doors are welcoming, the people are welcoming!
Fratii Petreus - instrumental
Asculta mai multe audio Muzica »
Tuesday, October 14, 2008
Marta from Stramtura - a woman I met
She lives all alone in an old wooden house from Stramtura, Maramures. Her house is quite isolated from the rest of the village but the region is awesome. I approached her wooden house to take some photos and thus I met her. I enjoy talking to old people but sometimes their stories are sad. Marta’s story was sad. I found out that her husband had died the year I was born.
That day I just wanted to take a photo of a wooden house, happy that I’m on holyday. It was a day in which I felt particularly happy. When Marta approached her own house I was happy again. I like meeting people like her and I was happy I could take a photo of Marta in front of her house. She reminded me so much of my grandmother! I took the photos and then we talked. Thus, I found out about her 27 years of solitude, the same number of my age. And I felt that when my life started her life somehow ended.
But that’s just a part of the story behind the photo. I guess the photo will tell you even more…Just LOOK!
Opriti timpul - Corina Chiriac
Asculta mai multe audio Muzica »
Sunday, October 12, 2008
a window of the past
Detail of an old wooden house from Maramures, Romania....and some firewood for the winter.
fereastră spre trecut
de Ioan Ivascu
miroase-a lemn uscat, a veşnicie,
a frunze veştejite şi a lut,
iar zeul toamnei somnoros te-mbie
la tumbe largi în raiul tău pierdut
Paula Seling - Tu Nu Vezi ?
Asculta mai multe audio Muzica »
Wednesday, September 10, 2008
Decoration (inside a traditional wooden house )
Handmade decoration inside a traditional wooden house from Maramures, Romania.
Poesis - Nu am mai fost acasa demult
Asculta mai multe audio Muzica »
Saturday, September 6, 2008
Maramures wooden door (detail)
TITIANA MIHALI-Cui ii canta cucu sara
Asculta mai multe audio Muzica »
The wooden doors of Maramures are unique. One cannot pass by without noticing their beauty.
Each door is a piece of art where the locals' woodcarving talent is displayed. Each Maramures wooden door has its own story to tell.
When the doors are welcoming, the people are welcoming!
Tuesday, September 2, 2008
Tarancuta, tarancuta
Girl from Maramures - portrait
Just look at her smile!
I'm very proud of this photo. I guess a very Romanian portrait again. This time a young girl, wearing the oldest type of traditional costume preserved in Sacel, Maramures.
Dan Spataru - Tarancuta, tarancuta
Wednesday, August 20, 2008
Barsana Monastery, Maramures, Romania
Maramures is famous for its wooden churches(Unesco heritage sites). They are Orthodox churches. The wooden churches are a distinct feature of Maramures. Here the natives' woodcarving talent shows up in a display of beauty and creativity.They are high timber constructions with characteristic tall, slim bell towers at the western end of the building.
Every time I visit Barsana Monastery I am speechless. It's like entering another world, a world which is closer to God, it's like entering a corner of Eden. Barsana Monastery is a holly and peaceful place that is worth visiting!
Folclor Autentic - colaj Grigore Lese
Asculta mai multe audio Muzica »
Friday, August 15, 2008
Sacel pottery / Ceramica Sacel
George Enescu - Rapsodia Romana nr.1
Asculta mai multe audio Muzica »
Sacel is a village from Maramures, Romania. This village is famous for its so-called "Dacian ceramics", one of the oldest types of ceramics preserved in Romania. This craft was preserved in Sacel for over 2000 years and was transmitted from generation to generation.
The potter Tanase Burnar, the son of famous Tanase Cocian, is familiarised with the potter’s wheel since he was 10, when he started to make the first objects. Now he makes with great skill pots (see photo) for sarmale (traditional Romanian food made of meat, rice and cabbage), ceramic plates, cups and jugs burned once in the oven. The oven was built by the craftsman and uses the wood fire so the color of the clay is preserved. The clay used is kaolin, a fine and dense clay taken from deep springs from Drobodeava Hill, Sacel.
The Sacel pots are manufactured in the same style as the Dacian style. They are manufactured and ornamented using mineral elements. The ornaments are simple and resemble natural elements ( the flow of water, the sun, the line of life, drawings of men, folkloric motifs ), motifs also used in the Dacian ceramics. The continuity of this craft will be transmitted to the next generations.
Monday, June 16, 2008
Iezer Lake
I finally climbed for the first time Pietrosul Peak, Rodnei Mountains, Romania, on 13th June 2008. I captured this photo as soon as I approached the Iezer Lake! There is something special and strange about this lake, the fact that it has the shape of the Romanian map. If you climb further on the Pietrosu Peak when you turn around and look at the lake from above, you can see it: the romanian map.It feels great to step on June snow and drink the cold, fresh water of our mountains!
Ducu Bertzi - Floare de colt
Asculta mai multe audio Muzica »
Friday, May 23, 2008
MARAMURES, Romania
This is a self made postcard using some of my Maramures photos.It includes Barsana Monastery, Maramures wooden door (details), Marta and her house in Stramtura, a Sacel pot and a girl's portrait taken in Sighetu Marmatiei. The song accompanying this postcard is "Maramures plai cu flori"by Fratii Petreus.
Folclor Autentic Romanesc
Asculta mai multe audio Muzica »
More about Maramures on other blogs here.
Folclor Autentic Romanesc
Asculta mai multe audio Muzica »
More about Maramures on other blogs here.
Saturday, May 10, 2008
window view
Pietrosul RodneiThis photo will always remind me of Borsa and its cold winters.
DAN SPATARU - DE VREI SA STII CE INSEAMNA...
Asculta mai multe audio Muzica »
Thursday, February 21, 2008
Un altfel de Sacel
Ma plimb prin Sacel. S-a topit zapada si ploua marunt. Nu m-am mai plimbat de mult prin Sacel. De cele mai multe ori m-am grabit. Oare de ce suntem din ce in ce mai grabiti? Viata trece pe langa noi iar noi trecem pe langa viata. De atatea ori am trecut prin Sacel fara sa-l vad, fara sa-l ascult, fara sa mi-l amintesc. Si totusi e Sacelul meu, locul in care m-am nascut si de care intotdeauna ma voi simti legata.
De cate ori nu l-am vorbit de rau, de cate ori nu l-am criticat, de cate ori n-am vrut sa ma mai intorc la el spunand ca oriunde ar fi mai bine. Cu cat vrei sa dai uitarii un anumit loc cu atat iti dai seama ca te urmareste.
Ghetele imi sunt pline de noroi. Ma plimb prin Sacel. Nu m-am mai plimbat de mult. De fapt, oare m-am mai plimbat vreodata? Oare nu mergeam tot timpul intr-un loc anume, grabita, absenta. Noroi, noroi, noroi... E asa de mult noroi in Sacel!
Nu ploua cand am plecat de acasa. M-a prins ploaia pe drum. Dar am hotarat sa nu ma mai grabesc. Azi ma plimb. E atat de trist Sacelul cand ploua! Ghetele imi sunt pline de noroi. De atatea ori am trecut prin Sacel fara sa-l vad, fara sa-l ascult, fara sa mi-l amintesc. Azi vreau sa-l vad, azi vreau sa-l ascult, azi vreau sa mi-l amintesc!
Ma plimb prin Sacel si-mi aduc aminte ca in anul 1989 un grup de englezi care au vizitat Sacelul si au stat aici cateva zile, spuneau inainte de plecare ca Sacelul este „un muzeu viu”. Cata dreptate aveau ei oare si cat de mult s-a schimbat Sacelul in ultimii 19 ani sau cat de mult nu s-a schimbat?
Raspunsul este simplu: cat s-a schimbat in ultimii 19 ani nu s-a schimbat in 45 de ani de comunism. Cum era el in `89? Carutele si caii erau la tot pasul, case de lemn, ulite noroioase, porti si garduri din lemn. O priveliste de muzeu. Oricine a vizitat vreodata un muzeu al satului stie ca acolo nu se traieste, muzeul de asta e muzeu, sa arate lumii vremuri de mult apuse. Carutele nu mai cara fan (eventual sunt trasuri care plimba turisti), nu mai iese fum pe nici un horn oricat de autentice si de minunate sunt acele case din muzeu, ulitele nu mai sunt pline de balega ci doar randuri de flori pe o parte si pe alta. In grajd nimeni nu mai mulge vaca. In muzeul satului daca intri in grajd nici nu mai gasesti vreo vaca. Orica muzeu al satului e plin de artificialitate. Si totusi ce frumos este sa te plimbi prin muzeu, sa privesti pa geamul stramt al vreunei case de lemn.
Englezii aceia erau socati sa vada un muzeu care traieste si pe buna dreptate matusa Marie nu intelegea de ce a devenit brusc atat de importanta astfel incat sa fie ea fotografiata si filmata tocmai cand mulge vaca sau toarce. Abia daca a reusit sa-si aranjeze mai bine naframa pe cap si ei au si inceput sa o „ia in ping”. Iar Ionu lu` Vasale nu intelegea nici el de ce brusc acesti straini vor neaparat sa-l filmeze cum incarca fanul in podul grajdului.
Pentru ei vizita la Sacel a fost o calatorie in timp. Au ajuns cu avionul pana la Bucuresti si cu trenul pana la Sacel. Si cand te gandesti ca nici nu au avut nevoie sa inventeze masina timpului. Trenul, avionul sau masina personala ii aducea pe acesti prim turisti postdecembristi inapoi in timp, ii aducea intr-o alta lume de mult uitata pentru ei. Erau adevarati extraterestri pe plaiuri mioritice. Nu stiau sa-si spele hainele cu mana si tin minte ca erau atat de caraghiosi cand incercau sa-si stoarca hainele care oricum nu erau limpezite bine, sau cand se spalau pe dinti si isi inmuiau periuta de dinti in toata apa din galeata in loc sa-si ia frumos o cana de apa. Si cat de caraghiosi erau atunci cand isi turnau apa in cap unul altuia simuland dusul , caci nimic nu era mai complicat decat spalatul in lighean.
Sa exclamam „ce primitivi am fost!” sau sa ne intrebam „cat de primitivi mai suntem?” Si astazi daca treci prin Sacel cu masina intalnesti mai multe carute decat in oricare alt sat de pe Valea Izei; si astazi se mai gasesc case vechi de lemn si garduri si porti de lemn. Ce-i drept mai darapanate dar ica se mai gasesc. La Sacel se mai mulge vaca prin unele grajduri, mai trec care incarcate cu fan, se mai merge inca la coasa, se mai duc cergele la valtoare si porumb la moara pentru macinat, se mai face inca vestita ceramica de Sacel chiar daca nimeni nu mai gateste in oale de lut si nu mai duce nimeni cu ulciorul de lut, apa la muncitori in camp, caci a fost inlocuit cu banala sticla de plastic.
Am folosit mai sus termenul „primitiv”. Pentru unii acest termen poate avea o conotatie negativa. Insa deschideti putin ochii si veti recunoaste ca tot ce este primitiv este frumos si de valoare. Civilizatia inghite lcoma totul in calea ei, iar spectacolul pe cat este de trist pe atat este si de vesel. E bine sa ne civilizam, e bine sa ne schimbam mentalitatea si modul de viata. Nu sunt anti progres si chiar daca as fi nu l-as putea opri, nu l-am putea opri. Spun doar ca progresul inghite lacom, prea lacom valorile trecutului, spun doar ca nu ar trebui sa ne fie rusine de ce am fost si inca mai suntem pentru ca tocmai ceea ce progresul doreste sa inghita este ceea ce Maramuresul se zbate sa pastreze. Este un razboi iar noi nu vedem.
Ma plimb prin Sacel. Parca as fi pe front. Vad lupta dintre VECHI si NOU. Vad cum noul va fi biruitor. La trei case departare de casa mea se demoleaza o casa veche de lemn. In urma cu doua luni batrana care locuia in ea a murit. Nepotii au vandut casa. Acum o firma straina (nu stiu din ce tara) o demoleaza cu grija. Bucata cu bucata, fiecara barna este numerotata si insemnata. Zvonurile circula. Cica a fost cumparata de un german care o va reconstrui acolo. Sa fie oare adevarat? Posibil. Altfel de ce au atata grija la dezasamblarea ei? Oricum aceasta casa are o soarta mai buna, daca se poate spune asa. De ce? Pentru ca majoritatea caselor de lemn din Sacel, au ajuns in gura sobei, lemn de foc pentru iernile geroase. Si am avut ceva ierni geroase in ultimul timp pe aici in ciuda incalzirii globale.
Ma plimb prin Sacel. Cata explozie de culoare! Este la moda sa se construiasca case mari in Sacel. Cu cat mai mare cu atat mai bine. Si daca se poate cat mai colorata. Verde, portocalie, albastra, ma intreb ce mai urmeaza? Aici un gard din fier forjat, dincolo o vranita de lemn si ceva mai incolo un gard care sta sa se darame. Termopanele zambesc noroiului de pe ulita. S-a topit zapada. Doamne cat gunoi a iesit brusc la iveala. Pungi, borcane, mormane de gunoi nebiodegradabil zac pe ambele maluri ale Izei. Si poluarea abia incepe, caci Sacelul este prima localitate de pe Valea Izei. Iza de la noi izvoraste. Noi suntem primii care avem dreptul sa ne aruncam gunoaiele in ea.
Ma plimb prin Sacel. Am ajuns la moara lui Mecles care incredibil dar inca macina iar afara la valtoare o cerga alba cu negru se zbate. Mai in dreapta alte patru cerge stau intinse la uscat. Sunt si ele o explozie de culoare iar apa picura din ele si se prelinge in pamant.
Ma plimb prin Sacel. Nu ma mai gandesc la nimic. „Laudam pe Isus!” ma saluta o batrana care trece pe langa mine si inca poarta un pieptar cu trei cruci si panzaturi rosu cu negru. „In veci amin!” ii raspund eu. Ea tot trece inainte, merge leganat spre casa. Eu ma opresc din loc, ma intorc si o privesc. Ea se opreste la o poarta de lemn, darapanata si intra in curte iar apoi in casa. Este o casa mica de lemn, cu acoperis de dranita. Si ma gandesc: cat timp ea va trai si casa va trai iar in mintea mea imi rasuna din nou salutul ei: „Laudam pe Isus!”, „Laudam pe Isus!”, „Laudam pe Isus!!!”
De cate ori nu l-am vorbit de rau, de cate ori nu l-am criticat, de cate ori n-am vrut sa ma mai intorc la el spunand ca oriunde ar fi mai bine. Cu cat vrei sa dai uitarii un anumit loc cu atat iti dai seama ca te urmareste.
Ghetele imi sunt pline de noroi. Ma plimb prin Sacel. Nu m-am mai plimbat de mult. De fapt, oare m-am mai plimbat vreodata? Oare nu mergeam tot timpul intr-un loc anume, grabita, absenta. Noroi, noroi, noroi... E asa de mult noroi in Sacel!
Nu ploua cand am plecat de acasa. M-a prins ploaia pe drum. Dar am hotarat sa nu ma mai grabesc. Azi ma plimb. E atat de trist Sacelul cand ploua! Ghetele imi sunt pline de noroi. De atatea ori am trecut prin Sacel fara sa-l vad, fara sa-l ascult, fara sa mi-l amintesc. Azi vreau sa-l vad, azi vreau sa-l ascult, azi vreau sa mi-l amintesc!
Ma plimb prin Sacel si-mi aduc aminte ca in anul 1989 un grup de englezi care au vizitat Sacelul si au stat aici cateva zile, spuneau inainte de plecare ca Sacelul este „un muzeu viu”. Cata dreptate aveau ei oare si cat de mult s-a schimbat Sacelul in ultimii 19 ani sau cat de mult nu s-a schimbat?
Raspunsul este simplu: cat s-a schimbat in ultimii 19 ani nu s-a schimbat in 45 de ani de comunism. Cum era el in `89? Carutele si caii erau la tot pasul, case de lemn, ulite noroioase, porti si garduri din lemn. O priveliste de muzeu. Oricine a vizitat vreodata un muzeu al satului stie ca acolo nu se traieste, muzeul de asta e muzeu, sa arate lumii vremuri de mult apuse. Carutele nu mai cara fan (eventual sunt trasuri care plimba turisti), nu mai iese fum pe nici un horn oricat de autentice si de minunate sunt acele case din muzeu, ulitele nu mai sunt pline de balega ci doar randuri de flori pe o parte si pe alta. In grajd nimeni nu mai mulge vaca. In muzeul satului daca intri in grajd nici nu mai gasesti vreo vaca. Orica muzeu al satului e plin de artificialitate. Si totusi ce frumos este sa te plimbi prin muzeu, sa privesti pa geamul stramt al vreunei case de lemn.
Englezii aceia erau socati sa vada un muzeu care traieste si pe buna dreptate matusa Marie nu intelegea de ce a devenit brusc atat de importanta astfel incat sa fie ea fotografiata si filmata tocmai cand mulge vaca sau toarce. Abia daca a reusit sa-si aranjeze mai bine naframa pe cap si ei au si inceput sa o „ia in ping”. Iar Ionu lu` Vasale nu intelegea nici el de ce brusc acesti straini vor neaparat sa-l filmeze cum incarca fanul in podul grajdului.
Pentru ei vizita la Sacel a fost o calatorie in timp. Au ajuns cu avionul pana la Bucuresti si cu trenul pana la Sacel. Si cand te gandesti ca nici nu au avut nevoie sa inventeze masina timpului. Trenul, avionul sau masina personala ii aducea pe acesti prim turisti postdecembristi inapoi in timp, ii aducea intr-o alta lume de mult uitata pentru ei. Erau adevarati extraterestri pe plaiuri mioritice. Nu stiau sa-si spele hainele cu mana si tin minte ca erau atat de caraghiosi cand incercau sa-si stoarca hainele care oricum nu erau limpezite bine, sau cand se spalau pe dinti si isi inmuiau periuta de dinti in toata apa din galeata in loc sa-si ia frumos o cana de apa. Si cat de caraghiosi erau atunci cand isi turnau apa in cap unul altuia simuland dusul , caci nimic nu era mai complicat decat spalatul in lighean.
Sa exclamam „ce primitivi am fost!” sau sa ne intrebam „cat de primitivi mai suntem?” Si astazi daca treci prin Sacel cu masina intalnesti mai multe carute decat in oricare alt sat de pe Valea Izei; si astazi se mai gasesc case vechi de lemn si garduri si porti de lemn. Ce-i drept mai darapanate dar ica se mai gasesc. La Sacel se mai mulge vaca prin unele grajduri, mai trec care incarcate cu fan, se mai merge inca la coasa, se mai duc cergele la valtoare si porumb la moara pentru macinat, se mai face inca vestita ceramica de Sacel chiar daca nimeni nu mai gateste in oale de lut si nu mai duce nimeni cu ulciorul de lut, apa la muncitori in camp, caci a fost inlocuit cu banala sticla de plastic.
Am folosit mai sus termenul „primitiv”. Pentru unii acest termen poate avea o conotatie negativa. Insa deschideti putin ochii si veti recunoaste ca tot ce este primitiv este frumos si de valoare. Civilizatia inghite lcoma totul in calea ei, iar spectacolul pe cat este de trist pe atat este si de vesel. E bine sa ne civilizam, e bine sa ne schimbam mentalitatea si modul de viata. Nu sunt anti progres si chiar daca as fi nu l-as putea opri, nu l-am putea opri. Spun doar ca progresul inghite lacom, prea lacom valorile trecutului, spun doar ca nu ar trebui sa ne fie rusine de ce am fost si inca mai suntem pentru ca tocmai ceea ce progresul doreste sa inghita este ceea ce Maramuresul se zbate sa pastreze. Este un razboi iar noi nu vedem.
Ma plimb prin Sacel. Parca as fi pe front. Vad lupta dintre VECHI si NOU. Vad cum noul va fi biruitor. La trei case departare de casa mea se demoleaza o casa veche de lemn. In urma cu doua luni batrana care locuia in ea a murit. Nepotii au vandut casa. Acum o firma straina (nu stiu din ce tara) o demoleaza cu grija. Bucata cu bucata, fiecara barna este numerotata si insemnata. Zvonurile circula. Cica a fost cumparata de un german care o va reconstrui acolo. Sa fie oare adevarat? Posibil. Altfel de ce au atata grija la dezasamblarea ei? Oricum aceasta casa are o soarta mai buna, daca se poate spune asa. De ce? Pentru ca majoritatea caselor de lemn din Sacel, au ajuns in gura sobei, lemn de foc pentru iernile geroase. Si am avut ceva ierni geroase in ultimul timp pe aici in ciuda incalzirii globale.
Ma plimb prin Sacel. Cata explozie de culoare! Este la moda sa se construiasca case mari in Sacel. Cu cat mai mare cu atat mai bine. Si daca se poate cat mai colorata. Verde, portocalie, albastra, ma intreb ce mai urmeaza? Aici un gard din fier forjat, dincolo o vranita de lemn si ceva mai incolo un gard care sta sa se darame. Termopanele zambesc noroiului de pe ulita. S-a topit zapada. Doamne cat gunoi a iesit brusc la iveala. Pungi, borcane, mormane de gunoi nebiodegradabil zac pe ambele maluri ale Izei. Si poluarea abia incepe, caci Sacelul este prima localitate de pe Valea Izei. Iza de la noi izvoraste. Noi suntem primii care avem dreptul sa ne aruncam gunoaiele in ea.
Ma plimb prin Sacel. Am ajuns la moara lui Mecles care incredibil dar inca macina iar afara la valtoare o cerga alba cu negru se zbate. Mai in dreapta alte patru cerge stau intinse la uscat. Sunt si ele o explozie de culoare iar apa picura din ele si se prelinge in pamant.
Ma plimb prin Sacel. Nu ma mai gandesc la nimic. „Laudam pe Isus!” ma saluta o batrana care trece pe langa mine si inca poarta un pieptar cu trei cruci si panzaturi rosu cu negru. „In veci amin!” ii raspund eu. Ea tot trece inainte, merge leganat spre casa. Eu ma opresc din loc, ma intorc si o privesc. Ea se opreste la o poarta de lemn, darapanata si intra in curte iar apoi in casa. Este o casa mica de lemn, cu acoperis de dranita. Si ma gandesc: cat timp ea va trai si casa va trai iar in mintea mea imi rasuna din nou salutul ei: „Laudam pe Isus!”, „Laudam pe Isus!”, „Laudam pe Isus!!!”
Subscribe to:
Posts (Atom)